Jocul in "Amintiri din copilarie"

Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei.Ele ii dau farmec,reprezentand o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe care varsta inocentei si candorii le poate oferi.
Reinviind cea mai fericita perioada din viata omului,copilaria, Creanga il transforma pe Nica intr-un reprezentant al copilului universal,iar copilaria sa intr-o varsta de aur, intrucat este o stare de veselie si fericire continua.
'Amintiri din copilarie" este "un roman al copilariei taranesti", primul de acest fel din literatura romana care prin intermediul lui Nica prezinta istoria copilariei lui incepand cu primii ani de scoala pana la despartirea de satul natal, eveniment ce produce maturizarea.Romanul este impartit in patru capitole distincte, cu povestiri independente, dar care au o unitate deplina.Diferitele episoade ale cartii decurg unele din altele si infatiseaza libertatea ludica si naivitatea puerila a copilului simbolizat prin Nica-a lui Stefan a Petrei.
Prima parte a Amintirilor incepe cu evocarea plina de duiosie, a satului natal, Humulesti "sat vechi,razasesc", dar si a primei scoli de la care a trecut Nica,ridicata prin stradania parintelui Ioan si a lui badita Vasile,care sfatuia pe oameni sa-si duca copii la invatatura."Calul balan", "Sfantul Nicolai" si procitania de sambata erau metodele primate de educatie, care insa nu-i impiedica pe copii sa renunte la nazdravanii precum prinderea "cuvioaselor muste" si a "cuviosilor bondari" cu ceasloavele unse. Tot in aceasta parte facem cunostinta cu monitorul clasei cel "inaintat la invatatura pana la genunchiul broastei". Il intalnim deasemenea pe bunicul David Creanga, asistand la discutii ale parintilor cu privire la educatia copilului lor.Capitolul se incheie cu imbolnavirea de raie de la caprele Irinucai si pravalirea bolovanului de pe coasta, actiune realizata, bineinteles cu ajutorul unchiului sau. Vor pleca si ajunsi in Pipirig, Nica si fratele mic al mamaei sale, au fost "vindecati tafta" de bunica lor care ii unge cu "dohot de mesteacan" , iar bunicul "a multamit pe Irinuca cu patru galbeni" pentru stricaciunea facuta.
Partea a doua se deschide cu reluarea descrierii satului natal, infatisand casa parinteasca, leagan al copilariei fericite, fiind de altfel foarte bogata in nazdravanii. Dupa ce marturiseste cu veneratie dragostea nesfarsita fata de mama, Creanga ne indeamna: "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata". In existenta lui Nica totul este un joc. El si fratii lui se joaca cu tatal lor, desi acesta se intorcea ostenit seara de la munca, caci vorba proverbului:"daca-i copil sa se joace; daca-i cal sa traga;daca-i popa sa ceteasca". Ei se joaca luandu-se la harjoneala "pana ce era nevoita biata mama sa ne dea cateva tapangele la spinare". Tot o joaca este pentru copii taierea porcului sau colindatul de Anul Nou, furatul cireselor din gradina matusii Marioara, vanzarea pupezei din tei, scaldatul, smantanitul oalelor, cearta cu Mos Chiorpec si altele. Trecerea de la un moment la altul se face printr-o formula populara obisnuita, de genul: " Si tocmai-mi-te! Indata dupa cea cu ciresele, vine alta la rand", iar sfarsitul e anuntat de multe ori printr-o maxima: "Insa iar ma-ntorc si zic: Tot patitu-i priceput." capitolul se incheie cu o autocaracterizare: "Ia am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti" ceea ce inseamna identificarea sa cu vatra natala.
In partea a III-a, dupa ce face din nou o lauda satului Humulesti, care nu-i "un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii", cum sunt altele, Creanga evoca locurile 'vrednice de amintire" care inconjoara vatra natala: Vanatorii Neamtului, Boistea, Ghindauani, Blebea, Filioara, Baltatestii, Topolita si Oacea; iar peste Ozana vine Targul Neamtului cu vestita Cetatea Neamtului. In 1852, cand s-a deschis scoala domneasca din Targul Neamtului, Nica,impreuna cu alti baieti, au stat "aproape de Ghica-Voda, care era de fata la acea serbare".Si, vazandu-i pe copii"imbracati cu camesuice cusute cu bibiluri (...), cu bondite mandre, cu itari de tigaie su incaltati cu opicute, spalati si curat pieptanati" domnul le-a spus parinteste: "iata, copii scoala si sfanta biserica, izvoarele mangaierii si ale fericirii sufletesti; folositi-va de ele si va luminati si pre Domnul laudati". Apoi autorul evoca, din nou, locurile natale, oamenii, flacaii, fetele din sat, de care trebuie sa se desparta pentru totdeauna, punandu-l pe erou sa traiasca intens drama intrainarii irevocabile. Partea a patra si ultima infatiseaza despartirea lui Nica de satul sau drag, de Humulesti, in anul 1855, cand, la staruintele mamei, este obligat sa plece la Socola, de unde avea sa iasa preot. Cand isi da seama ca baiatul ar putea ajunge chiar preot, devine darza in discutiile cu sotul ei, spunandu-i raspicat: "Vreau sa-mi fac baietul popa, ce ai tu? " Nica insusi se jeluieste inaintea plecarii la Socola:"-Nu ma duc, mama; nu ma duc la Socola, macar sa ma omori (...) Mai traiesc ei oamenii si fara popie!" dar Smaranda ii replica nepasatoare:"-Degeaba te mai sclifosesti, Ioane, la mine nu se trec acestea(...) Sa nu mai faci ia acus, sa ieu culeserul din ocnita si sa dezmierd cat esti de mare!"
G. Ibraileanu, unul dintre criticii cei mai insemnati, afirma, primul, ca:"In Ion Creanga traiesc credintele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia,morala, filosofia poporului.Crenga este un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare, al sufletului moldovenesc intre romani, al sufletului taranesc intre moldoveni, al sufletului omului de munte intre taranii moldoveni".